Podcast #65

Productivitate cu Airtame

Am vorbit cu Patricia Iordache, Marketing & Partnerships Manager la Airtame. Airtame este un start-up din Copenhaga, Danemarca, cuprinzând un numar de 40 de oameni, dintre care și 7 români, toți dedicați realizării unui device de screen sharing destinat mediului Business și Educational.

Productivitate cu Airtame

Am întrebat-o pe Patricia ce este Airtame, în primul rând ca business și apoi ca soluție pentru necesitățile noastre în ceea ce privește screen sharing-ul.

Am aflat care sunt diferențele majore între device-urile Airtame și device-urile destinate utilizatorilor casnici. Airtame se adresează în primul rând utilizatorilor din companii precum și celor din mediul educațional. Acest lucru este perceput atât prin prisma prețului cât și prin modul în care se utilizează unul dintre feature-urile sale, Dashboard-ul.

În comparație cu device-urile consumer, Airtame permite afișarea unor dashboard-uri care pot "trage" date prin intermediul unor servicii dezvoltate de partenerii Airtame și oferite pe bază de subscripție. Aceste servicii pot prezenta de la date dintr-un CRM, la analitice, la task-urile curent, iar posibilitățile sunt virtual nelimitate.

Airtame funcționează cu toate sistemele de operare moderne, macOS, Linux și Windows și permite foarte screen sharing-ul rapid și facil în cadrul oricărei organizații în care se fac prezentări sau conferințe video de orice fel.

La final, Patricia ne-a spus cum se poate achiziționa device-ul Airtame, ce planuri de viitor au și o serie de cazuri concrete de utilizare a device-ului Airtame.

Ce înveți

  • Cine este Patricia Iordache
  • Ce este Airtame
  • Care sunt diferențele dintre Airtame și celalalte device-uri de screen sharing
  • Ce dorește Airtame să lanseze în viitor

Ne găsești și pe
platformele de podcasting

RSS
RSS
 

Cauți ceva?